Ce își doresc femeile din România de la bărbați

65% dintre femeile din mediul urban din România își doresc să aibă un partener fidel, față de 21% dintre bărbați care consideră fidelitatea importantă. Femeile își doresc ca bărbații să se implice în creșterea, educarea (57%) și jocul cu copiii (45%). Aceștia consideră însă că rolul lor în creșterea copiilor este unul mai degrabă moderat, doar 1 din 5 bărbați afirmând că implicarea în creșterea și educarea copiilor face parte din responsabilitățile lor.

Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus

În primavara lui 2019, Ipsos a facut publice rezultatele unui studiu cu tema „Caracteristicile bărbatului ideal în viziunea bărbaților români”, desfășurat în rândul populației masculine din mediul urban din România. Sondajul și-a propus să înțeleagă cum își percep bărbații rolul în societate și care sunt acele criterii pe care cred ei că trebuie să le îndeplinească.
Mai multe detalii despre studiu, aici: https://www.ipsos.com/ro-ro/caracteristicile-barbatului-ideal-viziunea-barbatilor-romani

Aflam atunci că bărbatul român consideră că trebuie “să aibă un caracter puternic” (31%), “să fie <capul> familiei” (30%), “ inteligent” (29%), “ curajos” (27%) și “independent financiar” (26%). Studiul reconfirma, astfel, masculinitatea din perspectivă tradiționalistă („Big boys don’t cry”), idealul masculin fiind considerat mai degrabă dur, puternic și independent.

Câteva luni mai târziu, Ipsos a reluat studiul pentru a afla perspectiva femeilor din România: Care sunt așteptările lor de la bărbați? Au și ele aceste așteptări de putere și independență financiară, sau nu?

Studiul în rândul femeilor din mediul urban a condus la rezultate total diferite. Astfel, principala așteptare a femeilor de la bărbatul român este fidelitatea acestuia, aspect menționat de o mare parte dintre doamnele şi domnişoarele intervievate (65%). Comparativ, bărbații consideră într-un măsură mult mai mică (21%) că este important să fie fideli.  
Fidelitatea este un subiect care preocupă în special femeile care provin din gospodăriile cu venituri mari, dar și tinerele de 18-24 ani. Nevoia de fidelitate a acestor două segmente poate fi determinată de percepția privind o mai mare „libertate” a partenerului – în primul caz o libertate financiară, în cel de-al doilea caz o libertate conferită de segmentul de vârstă. 

Un al doilea criteriu menţionat de femei este cel legat de implicarea bărbaților în creșterea și educarea copiilor (57%), respectiv în a se juca cu copiii (45%). Pe de altă parte, bărbații consideră că rolul lor în creșterea și educarea copiilor este unul mai degrabă moderat, doar 19% spunând că implicarea în aceste activităţi face parte dintre responsabilitățile lor. 
Infografic Ipsos_Barbatul ideal in viziunea femeilor române

Inteligență, empatie sau independență financiară?

Inteligența, umorul și integritatea sunt caracteristici considerate importante atât de femei, cât și de bărbați, însă femeile le-au apreciat ȋntr-o măsură mult mai mare. Observăm că bărbații sunt mult mai toleranți cu ei înșiși, având mai puține așteptări de la ei comparativ cu femeile.

Alte criterii menționate într-o proporție destul de mare de femei dar mai puțin de către bărbați sunt legate de empatie și inteligență emoțională. Femeile își doresc ca bărbații să știe să își exprime emoțiile/ trăirile (38% mențiuni în rândul femeilor versus 19% în rândul bărbaților) și să fie un bun ascultător (34% mențiuni în rândul femeilor comparativ cu 23% în rândul bărbaților).

În ceea ce privește independența financiară, opiniile converg: 30% pentru femei, respectiv 26% pentru bărbați. Există însă o diferenţă notabilă: dacă pentru bărbați independența financiară era printre cele mai importante mențiuni, în cazul femeilor aceasta a înregistrat o importanță mult mai scăzută comparativ cu, de exemplu, fidelitatea...

În concluzie, studiile ne confirmă faptul că femeile și bărbații au așteptări diferite unul de la celălalt, însă nevoia primordială pare să fie una comună - securitatea, cu valențe diferite pentru fiecare dintre ei. În cazul bărbaților, este vorba despre o securitate bazală, primordială, de supraviețuire și protejare a celor apropiați, de aici nevoia de a fi puternic, capul familiei. În rândul femeilor, securitatea este definită de siguranța oferită de relația cu partenerul și de familie - de aici nevoia de fidelitate și ajutor în creșterea copiilor

conchide Laura Arpad, Client Director la Ipsos România.

Studiul Ipsos s-a desfăşurat în 2019 pe un eşantion reprezentantiv urban de 511 de respondenţi de gen feminin, cu vârste cuprinse între 15 şi 45 de ani. Interviurile au fost realizate online, pe baza panelului Ipsos. 

Mai multe informatii Educatie