Studiu Ipsos în 30 de țări: COVID-ul rămâne, vaccinarea - parțial

Majoritatea persoanelor care au participat la studiul desfășurat de Ipsos în 30 de țări cred că răspândirea virusului COVID-19 nu se va opri niciodată, iar opiniile cu privire la obligativitatea vaccinării pe viitor variază foarte mult.

Un nou sondaj realizat de Ipsos pentru Forumul Economic Mondial în rândul a peste 20.000 de adulți din 30 de țări arată că 71% dintre adulții intervievați nu se așteaptă ca răspândirea virusului COVID-19 să înceteze vreodată. Majoritatea adulților din fiecare țară – de la 51% în China până la 85% în Olanda – sunt de acord că „nu vom putea niciodată să oprim pe deplin răspândirea COVID-19 și a variantelor sale, indiferent de măsurile luate”.

Oamenii sunt convinși de faptul că virusul COVID-19 se va răspândi în continuare, iar această părere este vizibilă în special în țările cu venituri mari din Nordul Europei, America de Nord și Asia-Pacific. Țările care consideră că răspândirea virusului COVID-19 va continua în viitor sunt în general țări cu o rată ridicată de vaccinare, țări care s-au confruntat cu creșteri masive de cazuri COVID-19 în valul Omicron, chiar dacă rata de vaccinare depășea 70%.

România înregistrează scoruri mai mici, sub media globală, astfel încât 58% dintre români cred că răspândirea COVID-ului nu va înceta, în timp ce aproape o treime (29%) cred că răspândirea se va opri. Păreri mai degrabă polarizate se remarcă în China, unde 51% dintre respondenţi cred că virusul va continua și în viitor, în timp ce 44% sunt de părere că virusul nu se va mai răspândi.

Ipsos vaccinuri 2022_Infografic 1

 

 

 

 

 

 

 

În medie, în toate cele 30 de țări participante la studiu, 63% susțin „vaccinarea anti-COVID obligatorie pentru oricine este eligibil”, în timp ce 32% se opun iar 5% nu știu ce să răspundă. Vaccinarea obligatorie este susținută în special de țările emergente din Asia și America Latină, în frunte cu India (89%), Peru (86%), Mexic (84%). Ţările unde majoritatea se opune vaccinării obligatorii sunt: România (57%), Ungaria (54%), Rusia (53%), Statele Unite (51%) și Olanda (51%).

Așadar, România susține în cea mai mică măsură această idee - principalele segmente demografice care se opun vaccinării obligatorii a persoanelor eligibile sunt femeile (63%) și persoanele de 35-49 ani (72%).

Știm din alte studii desfăşurate de Ipsos că femeile și persoanele tinere au fost mai reticente la vaccinarea anti-COVID-19 încă de la apariția vaccinurilor, din diverse motive. Principalele cauze sunt frica (teama de reacții adverse, potențiale efecte secundare pe termen lung având în vedere lansarea foarte rapidă a vaccinului pe piață), lipsa de încredere în eficiența vaccinului (de exemplu, faptul că o persoană poate să contracteze virusul chiar dacă este vaccinată), precum și speranța că în rândul celor mai tineri sau fără afecțiuni cronice, COVID-ul se va manifesta sub forme ușoare.

Ipsos vaccinuri 2022_Infografic 2

 

 

 

 

 

 

 

Studiul a investigat mai multe scenarii privind obligativitatea vaccinării, cum ar fi obligativitatea certificatului verde pentru toți adulții cu vârsta peste 18 ani, respectiv peste 50 de ani, pentru participarea la evenimente și manifestări sportive, pentru călătorii, însă scorurile nu sunt cu mult diferite față de atitudinea privind obligativitatea vaccinării persoanelor eligibile. Valorile pentru dovada vaccinării pentru a intra la evenimente sportive (71% media nivelului de acord la nivel global) și pentru reîntoarcerea la activități normale cum ar fi călătoriile (69%) sunt ușor mai mari decât pentru a putea mânca în interiorul restaurantelor (66%) și pentru revenirea la locul de muncă (64%).

România se situează mult sub media globală, fiind una dintre cele mai reticente țări privind vaccinarea obligatorie, indiferent de situația evaluată. Această atitudine este în strânsă legătură cu comportamentul românilor: rata de vaccinare cu ambele doze se păstrează încă la un nivel scăzut (42%), cu mult sub țările Uniunii Europene (72%).

Ipsos vaccinuri 2022_Infografic 3

 

 

 

 

 

 

 

Studiul Ipsos s-a desfăşurat online în perioada 21 ianuarie - 4 februarie 2022, în 30 de țări. Eşantionul a inclus un numar total de 20.525 de adulți cu vârste cuprinse între 18-74 de ani în Statele Unite, Canada, Malaezia, Africa de Sud și Turcia, 21-74 ani în Singapore respectiv 16-74 de ani în celelalte 24 de țări.
Mărimea eşantionului a fost de 500 sau 1.000 interviuri la nivel de țară, iar eroarea de eşantionare este de +/- 3.5% pentru eşantioanele de 1.000 interviuri, respectiv de +/- 5.0% pentru eşantioanele de 500 interviuri, la un interval de încredere de 95%.

Mai multe informatii Sanatate