Ziua Mondială a Mediului: Majoritatea oamenilor așteaptă ca guvernele să facă din mediu o prioritate în planurile de recuperare post-pandemică

Economiile în curs de dezvoltare se situează pe primele locuri când e vorba de acțiuni concrete și amenințările la adresa sănătății.

3 din 4 respondenți din 16 țări așteaptă ca guvernele naționale să facă din protecția mediului o prioritate în planurile de recuperare după pandemia de coronavirus, potrivit unui studiu Ipsos desfășurat la nivel global pentru a marca Ziua Mondială a Mediului.

În cadrul unui studiu desfășurat în rândul a 16.000 de respondenți în perioada 21-24 mai, majoritatea oamenilor din cele 16 țări monitorizate s-au declarat de acord cu această afirmație, cu precădere cei proveniți din rândul economiilor în curs de dezvoltare precum China (91%), India și Mexic (89%), Brazilia (85%) și Africa de Sud (84%).

Dezacordul față de a face din mediu o prioritate guvernamentală în planurile de recuperare post-COVID-19 înregistrează cele mai mari cote în Germania (36%), Coreea de Sud (29%), Japonia și Rusia (27%), SUA și Canada (23%).

Should your government make environment protection a priority in recovery from COVID-19? | Ipsos

În plus, există opinia că mediul reprezintă o prioritate personală, jumătate dintre respondenți declarând că nu sunt de acord că protecția mediului este jos de tot pe lista lor de priorități în prezent. Această opinie predomină în multe țări europene și nu numai: Germania și Franța (67%), Mexic (65%), Spania și Africa de Sud (60%).

Cei care consideră că protecția mediului nu reprezintă o prioritate în prezent provin mai degrabă din India (67%), Italia (65%) și Rusia (58%). Cele mai polarizate opinii pe această temă au fost înregistrate în SUA (un singur procent separandu-i pe cei care văd în asta o prioritate esențială, respectiv pe cei care nu cred asta), dar și în Australia și Japonia (4% diferență).

Is protecting the environment a low priority right now? | Ipsos

Amenințarea la adresa sănătății

Referitor la cât de serios se raportează oamenii la problemele de mediu, 86% dintre respondenții la nivel global afirmă că problemele de mediu precum poluarea, degradarea naturii, despăduririle, pescuitul excesiv și schimbările climatice reprezintă o amenințare serioasă la adresa sănătății noastre.

Această opinie predomină iarăși în țările în curs de dezvoltare precum China (93%), Mexic (91%), Africa de Sud (90%), India și Italia (88%). În același timp, SUA înregistrează cel mai mare nivel de dezacord față de această amenințare (17%), urmate de Australia (16%).

Do you think environmental issues pose a serious threat to your health? | Ipsos

În general, oamenii simt că au o mare responsabilitate în a se asigura că generația lor nu distruge planeta pentru generația următoare. Această opinie întrunește un nivel de acord de peste 80% la nivel mondial, în special în China (92%) și Africa de Sud (91%).

Do you think you have a responsibility to ensure your generation does not destroy the planet? | Ipsos

Aceste rezultate provin dintr-un studiu Ipsos desfășurat online în perioada 21-24 mai 2020 pe platforma Global Advisor, în rândul a 15.951 de respondenți adulți cu vârste cuprinse între 18-74 ani în Canada și SUA și respectiv 16-74 ani în Africa de Sud, Australia, Brazilia, China, Coreea de Sud, Franța, Germania, India, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Rusia și Spania.